grădina nu e a mea

e cineva care respiră sub pământ

are vene albe

îmi lipesc corpul de sol încercând să ascult

au trecut niște ani și parcă încep să înțeleg

doar că nu știu să spun

nu sunt aici să dau ordine, nici să stau drepți

trasez rândurile după curba corpului meu când îngenunchează

am avut odată o patlagină perfectă

toate planetele se aliniaseră pentru ea în anul ăla

mergeam în fiecare zi la ea ca la templu

o căpriță am dus-o, într-o toamnă, la Adriana în dar

era imensă acolo în garsonieră

ca un pom de Crăciun într-o casă de bogați

sau când am fost la părinții lui Vali

tot așa toamna aveau în curte costrei și știr în floare

n-aș fi crezut că se poate întâmpla așa ceva într-o grădină de oameni gospodari

dar buruienile conviețuiau cu prazul imens și varza

mai ales de voi, plantele Bărăganului, ale câmpurilor crăpate, arse de soare

ale grădinilor bătute de secetă și vânturile nebune

aliații blestemați: știr, iarba grasă

rostopască, lumănârică

traista ciobanului, varga și măciuca și toți mărăcinii

ștevie, susai

mohor, obsigă

o să-mi fie atât de dor de voi